Dimineata pe racoare

In ultimile doua zile am fost in Cismigiu dimineata ca sa cunosc parcul in diferite momente ale zilei. Ce am observat in aceste 2 zile? Dimineata sunt oameni foarte putini prin parc, in general oameni in varsta si "parinti". Tot dimineata sunt si lucratorii care amenajeaza parcul. Mai rar, pot fi observate grupuri de turisti. De asemenea, mai sunt oameni in drum spre serviciu sau care iau micul dejun/ beau o cafea, un suc in timp ce aranjeaza acte, le completeaza sau poarta conversatii in interes de serviciu.
Cele mai populate zone sunt bancile din jurul lacului si cele de la intrarea dinspre Universitate. E interesant sa vezi in aceste locuri asezarea oamenilor .Stiu ca s-a facut o data un studiu despre asezarea oamenilor in mijloacele de transport si in care se vorbea despre spatiul personal si pastrarea distantei intre persoane. Ceea ce-i adevarat- oamenii prefera sa lase o banca libera intre ei si vecini, daca se poate.
In alta ordine de idei, azi am facut primele interviuri. Si a fost o experienta destul de interesanta si care mi-a demonstrat ca mai am multe de invatat. Pe viitor imi doresc sa structurez mult mai bine ghidul de interviu, sa fac cat mai multe interviuri si sa ma integrez in "societatea " sahistilor si impatimitilor de remmy.

Baby boom

Ce am eu si Baby boom-ul in comun? O zi de marti, 4 mai, petrecuta in Cismigiu. A venit primavara, ceru-i fara pata si parcul e plin de copii. Nu-mi ramane decat sa le urez viata frumoasa, plina de bucurii, sanatate, dar mai ales sa traiasca o poveste de dragoste ca acesti batranei.

O zi de luni

Totul incepe cu o inghetata

Plimbarile cele mai reusite incep cu o inghetata. Sau cel putin asa mi-am inceput eu tura prin Cismigiu azi. Ce bine e sa mananci o inghetata si sa privesti cum trece lumea de la serviciu spre casa. Uneori am impresia ca sunt spectatoare la o parada de moda: costume, fuste, tocuri, parfum, toate se impletesc in vazul meu. Dar acesti oameni sunt doar trecatori prin parc. Trei sunt categoriile intalnite constant in parc: batranii, parintii si tinerii. Pe batrani ii vezi cand izolat, cate unul pe-o banca ( visator sau trist), cand cate 2-3 ( aici intra sotii, surorile, prietenii de-o viata sau vecinii) sau in palc de cate 5-7 ( fara ca intre ei, cei 5-7 sa se cunoasca).Cel mai dragut lucru la batrani mi se pare faptul ca ii vezi imbracati dupa moda din "anii lor de glorie".
"Parintii" sunt cei care vin in parc cu copii sau animalul de companie "ca sa se aeriseasca". Spre norocul lor, parcul e amenajat cu spatii speciale pentru copii in care isi pot lasa odraslele sa se joace in timp ce stau pe-o banca si povestesc lui X ce li s-a mai intamplat de ultima oara de cand nu s-au mai vazut. De asemenea exista un loc si pentru iubitorii de animale. Ce ii caracterizeaza pe "parinti" e faptul ca pot lega usor conversatii cu strainii (in special alti parinti).
Tinerii sunt o categorie amorfa, in sensul ca ii gasesti peste tot: pe banci,in barcute, pe iarba. Cand galagiosi, cand tacuti (caci sentimentele indragostitilor se consuma mai ales prin imbratisari si pupici). (Jurnal de 3 mai)

Weekend

Bagaje, Gara de Nord.
"Trenul XXX va pleca de la linia 1 in directia X,Y,Z, etc." (Important e sa opreasca la statia noastra) "Avem reviste, ziare, integrame..Click, Libertatea,.."( Prefer sa ma uit pe fereastra tot drumul) "Domnu', un parfum nu doriti?"(Nu) "Ciocolate avem. 3 la 1 un leu." (O sa cumpar cand mi le dati pe gratis si cu stampila de la OPC) "Doriti un taxi?" (Plecam din Bucuresti, nu venim).
Later edit: Ca si ieri, sfarsitul de zi ma gaseste la calculator, citind, scriind, gandind la proiecte si planuri de viitor. (Jurnal de weekend- 1,2 mai)

Pentru nepotei

Azi am iesit spre seara in Cismigiu. Am inconjurat parcul si am vazut "tzushtele" si "lobodele" in locul special amenajat pentru ele. Alaturi, paunii trageau la somn. Multa lume prin parc. Desi se-insera, barcutele mai pluteau pe lac. Daca ziua mai vezi familii inchiriind barcile, seara indragostitii guverneaza lacul si in general parcul.
Si daca tot am vorbit de indragostiti, in seara asta am facut un lucru inedit: am vazut o artista care facea portrete si uite-asa, ne-a imortalizat pentru eternitate (adica pentru nepotei:D). Printre doua-trei miscari de creion, la ora 9 seara, la lumina unui bec chior, doamna se mai oprea si povestea: cum s-a nascut in Suceava, dar a crescut in Brasov ( deoarece acolo s-au mutat parintii), ca face portrete de 25 de ani...
Cat am stat la "pozat", oamenii se mai opreau, aruncau un ochi pe desenul doamnei si susoteau "Seamana!":D. Unii, convinsi astfel de talentul doamnei, ii cereau acesteia sa le faca si lor. (Jurnal din data de 30 aprilie)

Nemuritorii

Omul cu lupa

Azi am plecat pe jos de la Grozavesti pana la Unirii. Vremea e numai buna de plimbare. Am mai facut cateva fotografii pe traseu, insa tot nu mi-am gasit o tema de cercetare. Am vazut cativa pescari pe Dambovita, dar nu am reusit sa-i imortalizez in numele stiintei:D. Acum mananc o gogoasa infuriata pe-o banca in parcusorul de la Unirii. Multa lume trece pe langa mine, se uita cu jind la gogoasa mea ( dar eu nu o impart cu nimeni- sac:P) si apoi merge mai departe. Sunt oameni care ies de la serviciu,tineri care au terminat orele. Mai sunt si turisti care fac poze, indragostiti care se giugiulesc, mame cu bebelusi in carucioare, pensionare cu chouchou-ul la plimbare si batrani cu privirea pierduta in trecut, intr-o vreme in care blocurile din jur nu erau acoperite cu reclame sau poate ca nici nu existau...
E interesant sa privesti lumea cum trece, sa auzi franturi de conversatie ( si sa le continui imaginativ).
Later edit: Am plecat de la Unirii pe langa Dambovita si m-am ratacit pe strazile din jur. Am ajuns pe Lipscani si m-am indragostit de acest loc: multe cladiri cu ornamente, oameni la terase, magazine cu haine vintage. Aparatul meu de fotografiat si-a frecat lentile de incantare:D. Apoi am coborat pe langa BCR si am ajuns in Cismigiu. Acum ascult un tanar saxofonist.
(Jurnal din data de 29 aprilie 2010)

Cismigiu

Prietenul meu, Cismi

Stii care e partea cea mai frumoasa la doi prieteni? Ca impart un trecut impreuna. Azi mi-am revazut un vechi prieten, Cismi, sau cum mai este el cunoscut publicului larg: Parcul Cismigiu. Si pentru inceput, ne-am analizat pe furis: eu cu cateva fire albe de par in plus, el cu cativa copaci imbatraniti; eu cu unghii pictate, el cu flori colorate s.a.m.d. Dar ne-am bucurat de revedere si am inceput sa depanam amintiri:
"Eu: Uite, aici, am facut prima fotografie ( pe care o am inramata pe birou).
El: Stiu. Oamenii tot mai vin sa se plimbe pe-aici si se opresc pe pod.
Eu: Aici ne-am sarutat prima oara.
El,rosind un pic: V-am vazut atunci. Erati frumosi. Banca va asteapta tot acolo, chiar daca, intre timp, si alti indragostiti au poposit pe ea."
Conversatia a mai durat cateva ore. (Jurnal din data de 28 aprilie 2010)

Timpul

Azi a fost foarte frig afara si eu am fost imbracata subtire. Am citit, am terminat prezentarea,am fost la facultate si restul e poveste. Si ca in orice poveste, timpul este magic. Cand zboara, mancand zeci de ore in cateva secunde, cand sta cu burta la soare si cu un pai in gura, meditand la cum sa lungeasca o secunda in cat mai multe ore.
In timpul pauzei, uneori il intreb daca el cand zboara, vede lumea in jur ca eu nu pot cand sunt grabita. Fetele oamenilor trec atat de repede pe langa mine, incat se reduc toate la un punct pe traseul meu. Alteori, il intreb daca nu se plictiseste tot lungind secunda. Eu, una, ma plictisesc. Mai am atatea de facut, dar deocamdata impart paiul cu timpul si ma gandesc ca azi am facut... mai nimic. ( Jurnal din data de 27 aprilie 2010)

Inceput

Fiecare drum incepe cu primul pas. Asa si practica mea incepe cu prima zi de lucru. Azi am plecat pe jos pana la biblioteca facultatii. Vremea a fost frumoasa. Am facut si cateva fotografii. Si totusi nu am fost impresionata de ceva anume. Drumul de la Grozavesti pana la Izvor, pe doua treimi e aproape gol. Doar masini, cateva intersectii, cladiri vechi si Dambovita care curge nepasatoare de cand se stie ea.
Am fost bucuroasa sa vad cativa pescari pe margine, dar dezamagita un pic ulterior cand i-am cerut unuia permisiune sa-l fotografiez si m-a refuzat. Desi i-am explicat de ce si parea sa accepte cand deodata s-a razgandit. Nu-i nimic. Are Dambovita pesti si pescari. (Jurnal din data de 26 aprilie 2010)